Istoric comună

Comuna Unirea este situată la 24 km spre sud – vest de municipiul Brăila şi se în vecinează la nord şi vest cu teritoriul comunei Traian, la nord şi est cu teritoriul comunei Gropeni, sud – est cu teritoriul comunei Tufeşti, iar la sud cu teritoriul comunei Viziru.
După legendele care ajuns la noi, lucruri povestite şi de bătrâni, satul datează de pe timpul ocupaţiei turcilor şi că aceste locuri erau sub ocârmuirea unui turc numit OSMAN AGA, un osman care avea titlul de Agă, el era proprietarul întinsului şi de la el numele acestei aşezări. Aga era o funcţie, în armata turcă, care se ocupa cu administraţia unei suprafeţe teritoriale pe cuprinsul raialei turceşti – cum era pe vremea aceea oraşul Brăila şi multe localităţi din cuprinsul acesteia.
De altfel localitatea, pe atunci s-a numit inţial Osmanaga şi apoi mai târziu Osmanu. Că Osman Aga nu putea fi proprietar este un adevăr, întrucât judeţul Brăila fiind raia turcească ( Raia turcească se numea un teritoriu mai mult sau mai puţin întins, ocupat vremelnic de turci şi administrat de armata acestora), acest Osman exploata, ca toţi turcii pentru ei, pentru armata din cetate, pentru ceea ce trebuia dat porţii, acestea fiind adevăruri absolute.
Că satul este vechi şi că ce au povestit bătrânii se apropie de adevăr, de pildă despre Movila Tâmpului se spune: împrejurul acestei movile, în timpul turcului, era sat. Se mai spune că olane cu care ar fi fost învelite unele locuinţe din vremea turcului, se găsesc şi şi azi în partea de vest a satului.
Într-o hartă a raialei Brăilei, ridicată prin 1788, deci cu 40 de ani înainte de 1828 data izgonirii turcilor din raiaua Brăilei, hartă realizată de ofiţeri de stat major austrieci, sunt trecute sate: Tâmpul – Movila Tâmpului Inina-Imina, la locul precis unde au existat. Este adevărat, fără îndoială, că satul Osmanu este destul de vechi. Însăşi olanele, despre care am amintit şi despre care vorbesc bătrânii şi care se găsesc şi-n zilele noastre, sunt o mărturie necontestabilă că numai o casă de Agă de Paşă sau de orice alt mare demnitar sau funcţionar turc, putea fi învelită cu olană, în schimb locuitorii trăiau ca vai de ei.
Iarăşi se mai spune că sub domnia lui Alexandru Ghica, locuitorii s-au aşezat în plan, în perioada 1842 – 1848. În perioada în care ne ocupăm, vatra satului Osmanu se întindea de la actuala şosea unde sunt amplasate primăria, şcoala, magazinul comercial şi cele trei blocuri, în partea de sud, până unde s-a construit mai târziu moara şi cimitirul, locuinţele construite din lut şi nuiele, iar ca înveliş erau folosite stuful şi paiele, aceasta fiind partea veche a satului. Partea nouă s-a întemeiat mult mai târziu (după a doua jumătate a secolului al XIX lea şi se întinde de la şosea , în partea de nord, unde s-au stabilit familiile de Crăcăneni- ciocăneni, a Vlacilor . Planul satului are formă de T cu partea de sus spre nord.
În timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) şi mai precis către sfârşitul anului 1864 când aripa conservatoare a liberalilor a refuzat să promulge Legea secularizării averilor mănăstireşti şi împroprietăririi ţăranilor, domnitorul a dizolvat adunarea legiuitoare şi a dispus aplicarea acestei legi, prin care s-a desfiinţat claca şi s-a împărţit ţăranilor o parte din pământul domniilor feudale. Astfel, cu această ocazie au fost împroprietăriţi 344 locuitori ai comunei Osmanu, cărora li s-a împărţit suprafaţa de 1444 ha teren arabil, din moşiile care–i înconjurau, din toate părţile.
Au mai făcut parte din comună cătunele Moroteşti, cătună independentă (azi desfiinţată complet); Târla Imina, târla din vremea turcului, desfiinţată în 1899; Târla Ghiveci înfiinţată la locul denumit Crucea Cerbului (1845) desfiinţată în 1899; Arghireşti, toate desfiinţate până la sfârşitul perioadei 1929.